[monolog]

Am alunecat pe una din genele tale,

Am mangaiat obrazul tau,

Ti-am cunoscut buzele

Si apoi m-am rostogolit pe una din mainile tale…

Cui ar trebui oare sa multumesc pentru acest joc? Tie, lumii, cui?

Oare te-ai gandit vreodata cat de fericita sunt in timpul jocului acesta… Dar ce, eu nu am voie sa fiu fericita!?… Ti se parea normal ca eu sa fiu cea mai trista, pentru ca m-ai alungat din cauza nefericirii tale, insa asa cum tu tanjesti dupa viata, asa tanjeam si eu sa te cunosc. Am stat acolo ascunsa in tine, am infruntat odata cu tine soarele si oamenii si luna si vorbele si gandurile tale pana cand… unul dintre sentimentele tale m-a alungat. Dar nu, nu imi pare rau, nu il urasc, ba chiar, daca as putea, i-as striga fericirea mea. Trebuie sa stii ca ii multumesc lui, celui din cauza caruia m-ai alungat.

Pentru prima data in viata ta, ti-ai dat seama ca exist. M-ai privit si m-ai admirat pentru gustul sarat pe care ti l-am lasat pe buze, pentru alinare pe care le-am dat-o obrajilor tai incinsi, pentru simplitatea cu care m-am retras pe mana ta, stralucind timid sub soare…

Lacrimile nu pot fi niciodata triste. Lacrimile nu au lacrimi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: