Monthly Archives: ianuarie 2010

Aberatii I plecare

Acei cativa pasi pe care i-am facut impreuna au fost asa tacuti . Niciunul dintre noi nu zicea nimic :

-Eu … ce puteam sa zic? Intelegeam numai ,si simteam cum ne apropiam de iesirea din parc.

Voi?

-Asteptati plecarea mea.

M-am departat de voi . Mergeam incet , lasandu-va din ce in ce mai in spate, din ce in ce mai singuri . Am intors capul, o data numai , n-am putut sa ma abtin: erai asa departe , erati asa de “ doar voi’ . M-am intors apoi si am tras adanc in piept aerul rece si lasandu-mi capul in jos  mi-am urmarit pasii pe asfaltul ud. Mi-am dat gluga jos…De ce aveam gluga?

Ploua. Erau stropi marunti si reci care-mi cadeau pe par si pe obraji. Am dat muzica mai tare…

Banuiam ceva , dar nu voiam sa accept .

As fi putut sa mai merg pe jos o statie cu voi .As fi putut lua  autobuzul si de acolo , dar tu imi stiai drumul obisnuit , ti-ai fi dat seama ca nu vreau sa plec …In plus, cred ca …doar eu nu voiam ca eu sa plec…

Lumina de la felinare era singurul lucru cald de pe strazile pustii, incetosate…Am inceput sa merg din ce in ce mai repede . Nu voiam totusi sa ajung acasa. Am respirat din nou puternic …

Muzica tare , pasii repezi , iar eu strigand in mine:“-Nu vreau!”.

Reclame

Praf care inteapa(cioburi mici mici mici , marunte ,marunte si triste)

S-au spart cioburile  o data ,de doua ,de trei  ori…s-au spart in lacrimi cu aripi atat de stralucitoare ,atat de ireale si de mici ca tu nici macar nu le vezi …

Si daca as striga spre tine , si daca as intoarce acum ochii pe care abia ii deschid , dar pe care ii simt mai vii si mai existenti decat ieri …nu ai intelege

Si vezi tu, fara chiar stiinta mea au aparut niste radacini pe care  am vrut sa le smulg , exact atunci cand intelegeam din ce in ce mai dur ca tu nu le-ai ingrijit nici macar o clipa… am vrut sa le smulg … ca sa nu se mai incalzeasca pe viitor cu vorbe sau zambete ce nu le sunt destinate …

si atat de lucid stam amandoi…

initial a fost nemiscare si privire fixa

initial a fost un susur usor care lasa sa cada acele mici cu aripi starlucitoare

si mai inainte de tot a fost constientizarea

care a bantuit si in inconstient, facand totul sa se mototoleasca, sa se stranga in jurul meu

si nici nu vreau sa spun pentru ce  au aparut aceste randuri … caci mi-e teama ca as trezi nu un zambet ironic , ci doua …

si mai asculta un pic … caci mi-e greu sa termin… cineva a spus candva ca dupa astfel de topiri … inchide factorul in cutii …

Dar ea … care are sufletul roditor si  care a invatat cand sa inchida o cutie, mi-a spus sa o las deschisa pe a mea. Nici nu stiu, daca dupa ce am ascultat-o, mai trebuie sa faca rost de una  … oare te-ar multumi sa stii ca nu vreau inca sa te inchid  …

… ihm… inteleg…indiferenta nu te lasa sa raspunzi la intrebare …

Mai acum putin timp spuneam ca nu pot sa vorbesc … si cand am fost gata sa vorbesc am inteles ca nu  avem cui … si m-am simtit atat de mica …

Si mai uite inca o data … crezi ca dupa 3 lumini despartire ai putea sa fim altfel?


Inapoi…

Ma simt legata – ce labirint pustiu

Nu pot sa te aflu , nu stiu sa te descriu.

*

Nu te citesc,

nu te-nteleg,

Nu te intreb caci imi e teama.

Teama?

Teama  sa …

Teama de a nu …

Nu stiu ,teama.

*

As vrea sa pot striga in fata ta ce sunt ,cum simt,de ce.

Dar nici gandul meu nu-l pot lovi de tine .

Cum as putea o soapte,o vorba…

ce sa mai zic de strigat?!

*

Nu pot sa mint cand stiu ca…fara sa te privesc

te simt tot mai constient ,

caci ,chiar in incercarea mea de a te ignora si de a strivi privirea mea spre tine

Te vad!


%d blogeri au apreciat asta: